Fărâme din sufletul meu...

Și sunt și clipe grele-n viață Când ești cuprins de răni și de dureri Când inima cu totul îți îngheață Și vorbe nu mai ai, ci doar tăceri Și vin și valuri care te doboară Și te aruncă deodată la pământ Când val cu val adesea te împresoară Și sufletul e ca o frunză-n vânt Și se aud și glasuri ce condamnă Și vorbe care seceră adânc în tine Și zi de zi e doar o lungă toamnă Și oriunde te afli, nu e bine Dar dincolo de toate, se va zări lumina Căci după noaptea lungă vine zi Și soare va fi iară aducând lumina Chiar dincolo de norii cenușii.

Și iată Doamne ziua când Tu rămâi sărac Când nu-Ți rostesc cuvinte, când pot doar ca să tac Când candela mi-e goală, când nu mai torn ulei Când calc doar prin pustiu și fără de temei Și mi-a secat izvorul și apă nu mai beau Și mi-e olog piciorul și nu mai merg, ci stau Mi s-a golit fântâna și-i seacă, fără apă Nici oaia din câmpie din ea nu se adapă Nici muzica din suflet nu pot a-Ți mai cânta Căci glasul mi s-a stins în toată rana mea Și nu mă vede nimeni, căci singură am rămas Cu candela tot stinsă și tot neavând glas Și goală mi-e grădina, nici flori nu prea mai sunt Petalele-s căzute și frunzele în pământ Copacii s-au uscat și vântul bate tare Și iarba e căzută și prinsă în vâltoare Și iată Doamne ziua când Tu rămâi sărac Când n-am nici rugăciune să Îți rostesc, ci tac Când sufletul zdrobit e plin de amărăciune Când neagră mi-e durerea, de parc-ar fi tăciune.

Cu Dumnezeu la masă și totuși trădător Așa a fost el, Iuda, pe lângă al meu Păstor Așa sunt mulți și astăzi în lumea ce trăim De parcă uită toți... cam mâine că murim Cu Isus în slujire, pe munte ori pe mare Dar fără El în suflet și fără înflăcărare Așa sunt mulți și astăzi ce zic că sunt ai Lui Dar fapta te trădează și vorbele ce spui Cu Domnul în lucrare și martor la minuni Dar fără El în viață, cerând alte minuni Așa sunt mulți și astăzi ce spun că Il cunosc Dar vai de ceia care pe El nu-L mai cinstesc Cu Isus în cetate... vezi un olog mergând Dar tu rămâi departe, tot parcă necrezând Așa sunt mulți și astăzi ce spun că Il iubesc Totuși prin a lor fapte ei Îl batjocoresc Prietene, ia seama la inima ce-o porți în tine Și vezi de ești cu Domnul sau de îi ești departe De ai uitat de sângele ce-a curs și pentru tine Cere-I din nou iertare, de El mereu ca să ai parte.

Și Ți-am văzut puterea, Doamne În ploaia care ne-ai trimis Și Ți-am văzut mânia, Doamne În grindina ce ne-ai trimis Ne-ai amintit încă o dată Că Tu exiști și ești prea mare Și am văzut natura toată Cum Te ascultă cu onoare Și Te-am simțit tot mai aproape Cum vii să judeci tot pământul Și toți vor fi trimiși departe Toți cei ce n-ascultă Cuvântul Te-aștept cu dor, o, Doamne Sfinte Să vii din Cer să faci dreptate Să Te cobori la noi, Părinte Și să ne judeci după Carte.

Si-am fost și la mormântul tău, bunico Și am udat și florile de pe mormânt Și-mi este tot mai dor de tin' bunico Dar bine că te știu cu Cel ce-i sfânt Ai fost cândva ce sunt eu astăzi Ai fost fărâmă de țărână vie Voi fi și eu ce ești tu astăzi Lut frământat... în groapa cenușie De te-aș vedea, ți-aș povesti de mine Că nu mai știi de anii ce-au trecut Mereu stăteam eu la povești cu tine Dar iată... în curtea veche, rămân tăcut' De tine dorul mă aduce mai aproape Și uneori te caut unde erai cândva Dar totuși tu rămâi așa departe Si deși plină... e goală curtea ta Dar va veni și ziua cea frumoasă Când cu dor noi ne vom revedea Când Tatăl mă va chema acasă Cu dor și bucurie te voi îmbrățișa.

Te-am văzut cum treceai pe potecă prin praf Te-am privit și-am strigat imediat către Tine Am văzut cum călcai și în urmă... doar praf... Dar de atâta mulțime... Tu nu mă auzeai pe mine Te-am auzit cum vorbeai despre casa cerească Și cum chemai toată lumea ca să o locuiască Te-am strigat... oare mă primești acolo și pe mine? Dar de atâta mulțime... Tu nu mă auzeai pe mine Te-am simțit cum fugeai spre Lazăr, Maria și Marta Te-am auzit spunând că doar Tu ești poarta Și dacă prin Tine intrăm, avem viața și adevărul Și Te-am strigat... dar Tu chemai pe Lazăr să lase mormântul Te-am văzut cum urcai spre Golgota... în veșmânt de sânge Te-am privit prin mulțime și am început a plânge Te-am strigat... Isuse, pot oare să Te ajut cumva? Să îți mai alin durerea, să îți dau apă, poate ai bea? Să strig la soldați... în Tine să nu mai dea? Și-ai răspuns blând... Tu, fiică, vino, să ducem amândoi crucea grea...

Departe-mi pare Cerul Când port în piept durere Când nu cunosc misterul Când totul e tăcere Departe-mi pare Cerul Când rana se desface Când port pe umeri greul Când n-am în suflet pace Departe-mi pare Cerul Când nu zăresc lumină Când se sfărâmă eul În haos și ruină Departe-mi pare Cerul Căci Tu îmi pari departe Dar știu... vine tot zi Și după neagra noapte...