Treceți la conținutul principal

Când se așterne ceața în toamna inimii...

Diminețile reci de noiembrie m-au întâmpinat aproape zi după zi cu ceață...

Privind pe fereastră,  zăream dealurile învelite cu aceeași pătură albicioasă care se întindea nelăsând vreo fărâmă de soare să aducă lumină

Așa se întâmplă uneori și în viața noastră... se așterne ceața peste inimă și oricât ne luptăm,  nu reușim să simțim căldura, să vedem Lumina... suntem învăluiți în neputințele noastre, în slăbiciunile noastre...

Cât de greu devine atunci fiecare pas pe care vrem să îl facem, fiecare mișcare a mâinii... încheieturile ne sunt blocate, legate în lanțuri și închise strâns cu lacăte... rămânem încorsetați în propriile gânduri,  temeri, zbateri...

Ne aflăm dintr-odată cu aripile frânte, căzute la pământ, fără putere

Privim văzduhul cu dor de a zbura din nou deasupra celor ce ne-au ținut încorsetați,  fără de bucurie,  fără de liniște în suflet...

Ne uităm apoi către aripile noastre și le vedem căzute la pământ...

Ceața ne-a cuprins fiecare colț al inimii, iar noi rămânem legați,  doborâți, încătușați...

Din adâncul în care ne aflăm strigăm cu putere căutând să vedem Lumina dincolo de perdeaua albă așezată la fereastra inimii...

Ah cum se risipește acum ceața

Cum prin fiecare crăpătură pătrunde câte o rază de Lumină...

Cum se așează din nou bucuria, liniștea...

Mulțumesc,  Mântuitorule drag, pentru că Tu îmi ești Lumina pe cărarea vieții...



"Iisus le-a vorbit din nou și le-a zis: Eu sunt Lumina lumii.  Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric,  ci va avea lumina vieții."
(Evanghelia după Ioan, cap 8) 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Poveste de toamnă

  E toamnă... după o vreme în care nu am mai modelat în litere gândurile ce le port, iată-mă luând din nou literele și modelând cu ele trăirile mele... E toamnă... Un amestec de cald și frig, de soare, nori și ploaie, de frunze încă verzui și frunze deja uscate și pictate în nuanțe arămii... Într-o toamnă de demult, după ce m-ai țesut minuțios în pântecele mamei mele, m-am născut când lutul meu a prins viață ieșind sângeriu din lutul mamei mele... mă aflu mărunțică în mâinile unui medic ce mă ridică în sus spunându-i mamei mele că are o fată... Într-o toamnă m-am născut din nou când inima mea a tresărit auzind bătăile inimii Tale... și am recunoscut îndată după bătăile inimii Tale ca Tu îmi ești Tată și că atunci, în acel moment, ai lăsat cele 99 de oi ca să mă salvezi pe mine... și de atunci mă tot salvezi... clipă de clipă... Într-o toamnă pruncul meu cel mare a prins viață,  ieșind prin lupte aprigi din lutul meu stors de putere... Într-o altă toamnă,  pruncul meu cel ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Departe-mi pare Cerul

Departe-mi pare Cerul Când port în piept durere Când nu cunosc misterul Când totul e tăcere Departe-mi pare Cerul Când rana se desface Când port pe umeri greul Când n-am în suflet pace Departe-mi pare Cerul Când nu zăresc lumină Când se sfărâmă eul În haos și ruină Departe-mi pare Cerul Căci Tu îmi pari departe Dar știu... vine tot zi Și după neagra noapte...
Un comentariu
Citiți mai multe

Sfârșit de veacuri

  Îmi pare că-i sfârșit de veacuri pe pământ Natura întreagă... într-o tăcută frământare Iar oamenii... tot ocupați cu goana după vânt Și mistuiți de adâncă îngrijorare Zi după zi, vești de necazuri grele Și iar dureri și chinuri și ispite În orice loc, răsună vești prea rele Tot mai ciudate și mai neîntalnite Noi ocupați... cu bârfe, certuri, patimi Tot mai departe-i Cerul luminos Prinși în capcane, secătuiți de lacrimi L-am pus într-o icoană pe Hristos. Și am uitat că vine și că-i tot mai aproape Și am rămas căzuți în neagra, lungă noapte Ni-i candela tot goală și fără de ulei Și viața fără rugă,  doar cu necazul ei. Să ne trezim, noi, oameni, să fim cu luare aminte Să umplem cupa noastră cu bine și credință Să avem grijă ce facem și cum rostim cuvinte Să-L așteptăm pe Mire cu-ntreaga noast' ființă.
Un comentariu
Citiți mai multe