Treceți la conținutul principal

Eram singură în cetate și mi-era deodată frig

 

Eram singură în cetate și mi-era deodată frig
Am căutat căldură și am început apoi să strig
Imi auzeam ecoul și în rest... nimic
Doar ruine în juru-mi, în rest nu zăream nimic

Mi-am apucat rochia în mâini și am început să alerg grăbită
Nu puteam să mă opresc deși eram prea obosită
Voiam să găsesc undeva o urmă de speranță
Un loc unde să mă pot simți din nou în siguranță

Și dintr-odată pe cărare spinii reci mă înconjoară
Mă agață dintr-odată și mă fac toți de ocară
Mă împiedic și de pietre aruncate în mine odată
Și ajung într-o cămară rece și întunecată

Ies afară, alerg în ploaie, căutând din nou căldură
Dar e tot mai rece afară și ceață și calc pe zgură
O, dar iată chiar ieșirea, o să plec de aici departe
Căci mă așteaptă al meu Părinte, dincolo de acestea toate.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Poveste de toamnă

  E toamnă... după o vreme în care nu am mai modelat în litere gândurile ce le port, iată-mă luând din nou literele și modelând cu ele trăirile mele... E toamnă... Un amestec de cald și frig, de soare, nori și ploaie, de frunze încă verzui și frunze deja uscate și pictate în nuanțe arămii... Într-o toamnă de demult, după ce m-ai țesut minuțios în pântecele mamei mele, m-am născut când lutul meu a prins viață ieșind sângeriu din lutul mamei mele... mă aflu mărunțică în mâinile unui medic ce mă ridică în sus spunându-i mamei mele că are o fată... Într-o toamnă m-am născut din nou când inima mea a tresărit auzind bătăile inimii Tale... și am recunoscut îndată după bătăile inimii Tale ca Tu îmi ești Tată și că atunci, în acel moment, ai lăsat cele 99 de oi ca să mă salvezi pe mine... și de atunci mă tot salvezi... clipă de clipă... Într-o toamnă pruncul meu cel mare a prins viață,  ieșind prin lupte aprigi din lutul meu stors de putere... Într-o altă toamnă,  pruncul meu cel ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Sfârșit de veacuri

  Îmi pare că-i sfârșit de veacuri pe pământ Natura întreagă... într-o tăcută frământare Iar oamenii... tot ocupați cu goana după vânt Și mistuiți de adâncă îngrijorare Zi după zi, vești de necazuri grele Și iar dureri și chinuri și ispite În orice loc, răsună vești prea rele Tot mai ciudate și mai neîntalnite Noi ocupați... cu bârfe, certuri, patimi Tot mai departe-i Cerul luminos Prinși în capcane, secătuiți de lacrimi L-am pus într-o icoană pe Hristos. Și am uitat că vine și că-i tot mai aproape Și am rămas căzuți în neagra, lungă noapte Ni-i candela tot goală și fără de ulei Și viața fără rugă,  doar cu necazul ei. Să ne trezim, noi, oameni, să fim cu luare aminte Să umplem cupa noastră cu bine și credință Să avem grijă ce facem și cum rostim cuvinte Să-L așteptăm pe Mire cu-ntreaga noast' ființă.
Un comentariu
Citiți mai multe

Despre mulțumire

E dimineață Îmi aștern gânduri pe care le port de mult în suflet dar pentru care nu știam încă forma pe care le-o voi da... Fără să știm,  am ajuns să strângem în inima noastră nemulțumirea... fărâmă cu fărâmă, zi după zi... Nu ne dăm seama de valoarea noastră dacă nu suntem acceptați de oamenii din jur... Dacă am putea vedea că nu există un tipar anume după care să ne trăim viața... Oamenii m-au învățat și pe mine că trebuie să am o anumită cale pe care trebuie să merg, că trebuie să bifez câteva lucruri pe o listă "de făcut" și apoi voi primi diploma de om... lumea îmi spune cum trebuie să mă îmbrac,  ce telefon trebuie să am, ce mașină să îmi cumpăr, ce facultate să fac, cu cine să mă căsătoresc și câți copii să am... Am pornit în viață alergând după multe lucruri,  după multe pasiuni,  după un câștig tot mai mare, facultăți cât mai multe... Am fost învățați că viața se măsoară după câte ai și cât câștigi Ne strigă banii, cariera, un renume... ...
2 comentarii
Citiți mai multe