Treceți la conținutul principal

Cântarea din pustie

 

O, șarpe ascuns prin frumusețea din grădină
Pe unde umbli amăgind iar suflete plăpânde
Te temi cumplit de judecata care stă să vină
Și vrei mai multe suflete-n noroi să se afunde

Poate ai uitat... ești doar o biată stârpitură
Credeai că mă învingi cu asprimea din privire
Ți-a fost capul zdrobit cu o simplă lovitură
Și teme-te... căci e aproape a Mielului venire

Iti amintesc... tu nu mai ai măcar nici o putere
Ai fost învins de tot prin jertfa de pe cruce
Tu vii la noi cu sabia, ne minți că-i mângâiere
Dar noi suntem ai Lui, Hristosului cel dulce

Te lupți iară cu mine, fiară întunecată
Dar nu mă poți învinge când viața mi-e curată
Eu sunt mireasa Lui, a Celui de pe cruce
Și nu-mi trădez Iubirea, oriunde tu m-ai duce.

Sunt în pustiu... răcnești iar cu putere
Începi să mă ataci și-ncep să simt durere
Iar hainele mi-s rupte și carnea mi-e brăzdată
Dar înapoia mea! Ai fost învins odată!



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Poveste de toamnă

  E toamnă... după o vreme în care nu am mai modelat în litere gândurile ce le port, iată-mă luând din nou literele și modelând cu ele trăirile mele... E toamnă... Un amestec de cald și frig, de soare, nori și ploaie, de frunze încă verzui și frunze deja uscate și pictate în nuanțe arămii... Într-o toamnă de demult, după ce m-ai țesut minuțios în pântecele mamei mele, m-am născut când lutul meu a prins viață ieșind sângeriu din lutul mamei mele... mă aflu mărunțică în mâinile unui medic ce mă ridică în sus spunându-i mamei mele că are o fată... Într-o toamnă m-am născut din nou când inima mea a tresărit auzind bătăile inimii Tale... și am recunoscut îndată după bătăile inimii Tale ca Tu îmi ești Tată și că atunci, în acel moment, ai lăsat cele 99 de oi ca să mă salvezi pe mine... și de atunci mă tot salvezi... clipă de clipă... Într-o toamnă pruncul meu cel mare a prins viață,  ieșind prin lupte aprigi din lutul meu stors de putere... Într-o altă toamnă,  pruncul meu cel ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Departe-mi pare Cerul

Departe-mi pare Cerul Când port în piept durere Când nu cunosc misterul Când totul e tăcere Departe-mi pare Cerul Când rana se desface Când port pe umeri greul Când n-am în suflet pace Departe-mi pare Cerul Când nu zăresc lumină Când se sfărâmă eul În haos și ruină Departe-mi pare Cerul Căci Tu îmi pari departe Dar știu... vine tot zi Și după neagra noapte...
Un comentariu
Citiți mai multe

Sfârșit de veacuri

  Îmi pare că-i sfârșit de veacuri pe pământ Natura întreagă... într-o tăcută frământare Iar oamenii... tot ocupați cu goana după vânt Și mistuiți de adâncă îngrijorare Zi după zi, vești de necazuri grele Și iar dureri și chinuri și ispite În orice loc, răsună vești prea rele Tot mai ciudate și mai neîntalnite Noi ocupați... cu bârfe, certuri, patimi Tot mai departe-i Cerul luminos Prinși în capcane, secătuiți de lacrimi L-am pus într-o icoană pe Hristos. Și am uitat că vine și că-i tot mai aproape Și am rămas căzuți în neagra, lungă noapte Ni-i candela tot goală și fără de ulei Și viața fără rugă,  doar cu necazul ei. Să ne trezim, noi, oameni, să fim cu luare aminte Să umplem cupa noastră cu bine și credință Să avem grijă ce facem și cum rostim cuvinte Să-L așteptăm pe Mire cu-ntreaga noast' ființă.
Un comentariu
Citiți mai multe