Calc pe drumul prăfuit din cetate
Praful se ridică în urma pașilor mei timizi
Îmi sprijinesc mâinile obosite pe zidul fumuriu
Te caut... Te caut cu privirea...
Te zăresc cu greu... printre pâlcuri de oameni care Îți sorb grația cuvintelor ce le rostești cu o putere cum nu s-a mai văzut
Nu, nu e nicidecum puterea mâniei, dimpotrivă, e puterea iubirii...
Îți aud glasul... atât de frumos rostești adevăruri deseori dureroase, cu atâta iubire îmbraci cuvintele Tale
Emani atâta eleganță... prin fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare privire adâncită în ochii celor ce Te ascultă
Unii Te cred din toată inima, alții doar Te cercetează și caută doar doar vreun motiv să Te provoace la ceartă
Dar Tu... Oh... Tu...
Nu... Tu nu ești ca ei... Tu nu le răspunzi pe măsura răutății lor ieftine
Tu ai o eleganță, o finețe, o delicatețe în purtare, în vorbire
Tu ai Cerul în ochii-Ți limpezi... chiar și pentru cei ce scuipă foc din iadul inimilor murdare
Tu nu Te cobori atât de jos încât să îmbraci forme păcătoase
Tu... Tu ai inima curată... Prin cotloanele ei nevăzute nu e mizerie, nu e gunoi, nici mucegai
E toată învăluită în aur curat, fără vreo pată
Înspre Tine imi îndrept acum pașii și caut să ating măcar cu un deget vreun colț din haina Ta...
Poate așa mă voi vindeca, poate așa mă voi elibera de toată agonia care zace undeva pe sub covoarele inimii
Poate...
Oh... e atâta mulțime în jurul Tău și atât de greu ajung la Tine
Mă strecor prin grămada de oameni și întind cu disperare mâna înspre haina Ta
Ah... doar un colț de aș putea să ating...
Poate bolile-mi s-ar vindeca
Poate păcatele toate mi s-ar ierta
Poate toată cenușa vieții mele s-ar vântura cumva și ar face loc iar florilor să crească
Poate...
În toată neputința, Te strig...
Hristoase, ai milă...
Oare Tu nu ai venit chiar pentru mine... cea pierdută?...
'Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.'
Matei 11
Comentarii
Trimiteți un comentariu