Fărâme din sufletul meu...

  Mă trec ușor... cu ticăit de ceas ca un ecou în noapte Momente pendulate, rostite printre șoapte Cu fiecare clipă de Cer sunt mai aproape Iar lutul de țărâna în care se va-ntoarce Durerea îmi e umbra ce aievea m-a purtat Iar pe sub pleoape am picuri de lacrimi care cad Am cicatrici pe suflet... Sunt răni ce au fost cusute Mă bucur că vor trece... Multe mi-au fost făcute Nu vindecă nici timpul durerea usturătoare Nu vindecă nici omul ce stă în nepăsare Doar Dumnezeu mai poate a mă vindeca A pune un balsam, a coase rana grea. Nu-mi pare rău de greul pe care am îndurat Mi-a fost dată și mie o cruce de purtat Sunt doar un lut ce-și poartă crucea în spinare Cu inima cusută... pe răni usturătoare.

Viața noastră e plină cu de toate Din pruncie până la căruntețea noastră traversăm viața cu toate formele ei de relief Trecem prin văi adânci, urcăm munți înalți, înotăm printre valurile mării, străbatem poteci deluroase, ne uscăm prin deșert Toate anotimpurile ne traversează viața Suntem bulgări de lut ciopliți de vântul de toamnă, frigul ascuțit al iernii, ploile de primăvară si seceta verii Suntem un amestec amețitor de lut și suflet Un lut cuprinzător de celule care îmbătrânesc și mor Și un suflet plăpând ca un abur Suntem trecuți prin furtuni, zăpezi, vânt puternic, secetă, ploi, tornade, cutremure Și suntem copți ca merele în cuptorul încins Suntem nimic și suntem de toate Suntem viață și suntem moarte Si în toată strădania aceasta pentru a viețui, avem un Împărat care domnește peste toate Care ne iubește cu o iubire veșnică Și care ne poartă... până la ultima suflare... și apoi ne îmbrățișează... veșnic 'până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Același, până la că...

  Ieri m-am luptat cu lupii în pădure Erau prea mari și răi și fioroși Au încercat ceva din min' să fure Cu colții mari și ochii întunecoşi Și m-am luptat cu vulpile șirete M-au năpădit când nu m-am așteptat Trădare aduc... multe minciuni cochete Pe drumul de venin întunecat Azi mi-au ieșit în cale fiare fioroase Și încolțită am fost deodată de-a lor gheare Mi-au sfâșiat și hainele-mi frumoase Și la pământ au încercat să mă doboare O, Tatăl meu, eu Te zăresc departe Cum vii în ajutor în neagra noapte Și toți vrăjmașii-s pulbere-n pământ Și lupi și vulpi și fiare fioroase Învinse și-ngropate într-un mormânt.

  Sunt prizonierul din celula întunecoasă Ascuns în agonia unor gratii ruginite Cine mă poate ridica din apa mlăștinoasă Când inima și duhul mi-s iară amăgite M-a căutat lumina, să ies din întuneric Dar n-am primit-o-n grabă-n sufletul meu rece M-a căutat iubirea, să-i aflu mângâierea Dar am strigat cu ură ca de la min' să plece M-a căutat răbdarea, să mă ajute-n taină Dar graba mea cea mare nu a putut deschide M-a căutat și pacea, să-mi pună a sa haină Dar tulburarea mare nu i-a putut deschide Și tot așa, lanț după lanț mă împresoară Și trupul mi-l cuprind, precum oceanul marea O, vreau eliberare, cum am avut odinioară Dar oare nu eu însumi am refuzat salvarea?

  O, șarpe ascuns prin frumusețea din grădină Pe unde umbli amăgind iar suflete plăpânde Te temi cumplit de judecata care stă să vină Și vrei mai multe suflete-n noroi să se afunde Poate ai uitat... ești doar o biată stârpitură Credeai că mă învingi cu asprimea din privire Ți-a fost capul zdrobit cu o simplă lovitură Și teme-te... căci e aproape a Mielului venire Iti amintesc... tu nu mai ai măcar nici o putere Ai fost învins de tot prin jertfa de pe cruce Tu vii la noi cu sabia, ne minți că-i mângâiere Dar noi suntem ai Lui, Hristosului cel dulce Te lupți iară cu mine, fiară întunecată Dar nu mă poți învinge când viața mi-e curată Eu sunt mireasa Lui, a Celui de pe cruce Și nu-mi trădez Iubirea, oriunde tu m-ai duce. Sunt în pustiu... răcnești iar cu putere Începi să mă ataci și-ncep să simt durere Iar hainele mi-s rupte și carnea mi-e brăzdată Dar înapoia mea! Ai fost învins odată!

  A iubi e mai presus de întâmplare Un simplu om purtând la piept o floare O lacrimă topită pe obraz în revărsare Un dans a două picături de ploaie A iubi e mai presus de întâmplare Nu poți rosti iubirea prin forme de trădare Iubirea nu e talpa ce-apasă până doare Nici șoapta din mulțime 'nălțată prin strigare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea nu te minte, nu stă în nepăsare Iubirea nu rănește, iubirea nu dispare Ci ea se răstignește pe crucea de sub soare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea e balsam pe rana care doare Iubirea-i mângâiere atunci când totul moare Iubirea e doar una prin viața trecătoare.

  Undeva într-o odaie... luminată Un biet om cu inima curată Pe podea îngenunchease Chipul... i se luminase Undeva într-o odaie-ntunecată Ascuns pentru patima purtată E un om cu haina greu pătată Inima... nu-i e curată În odaia luminată După ușa încuiată Omul cu lumina-n suflet Poartă pe chip un zâmbet În odaia-ntunecată După ușa încuiată Cel cu inima uscată Are fața încordată Și purtarea vinovată. Omule, care ți-e taina? Cine ești după ușa încuiată? Albă sau murdară-i haina? Îți e inima curată?.. sau pătată?