Fărâme din sufletul meu...

Atât de prețioasă... te-ai pierdut pe undeva prin locuri răzlețe O, tu, sublimă cum te știu... ai fost greșit înțeleasă de cei mai mulți Redusă la surogate ieftine... tu care valorezi atât de mult Eleganța ta a fost ucisă în ascuns sub paltonul nudității Grațioasă cum erai, au încercat să îți vândă droguri și să te scaneze cu tatuaje care mai de care O, tu, floare în miresme așa plăcute... te-au învăluit în mirosurile viciilor culese din gunoi și... pare că te-ai ofilit Diamant prețios... mascat sub stocul unor bijuterii de plastic Te-au devalorizat... tu, cea care erai atât de scumpă Au crezut că dacă îți golesc umerii, picioarele și talia... te fac mai frumoasă... Dar nu, nu e așa... și nu ești nicidecum mai frumoasă, acum ești doar... goală Bunele maniere și respectul de sine sunt anulate complet... ascunse în buzunarele unor pantaloni care vor să te strângă să nu poți nici măcar respira... Cuvintele tale pline de farmec sunt acum ignorate de cele vulgare, fără sens, doar...

  Au înflorit salcâmii Dar au și flori de mucegai Și-i cerul albastru și senin Dar se întrevăd și pete gri E iarba verde crud, iarbă de mai Dar sunt și fire aspre, cenușii Sunt flori pe câmp, sunt flori de mai Dar sunt și flori uscate pe câmpii E soare... un soare galben portocal Dar mai și plouă... ploaie de cu picuri gri E cald... se coc și pomii de migdal Dar e și rece uneori... rece și pâlcuri cenușii Ah... care-i anotimpul din câmpie? Ba-i floarea roz, ba-i frunza arămie Ba-i soare portocal, ba-i ploaie cenușie Da' orice ar fi și orice ar mai fi să fie E doar un anotimp... și atâta o să ție...

  Cine ești? Și n-a răspuns nimic Cuvântul De unde vii? Și Calea nu a dat nici un răspuns Minciuna cere adevărul Și Adevărul nu a spus nimic ....................................................................... Cine nu îți înțelege tăcerea, nu îți va înțelege niciodată cuvintele...

  Joc de umbre se arată printre ziduri Sunt dureri care pe chipuri adâncit-au riduri E misterul rănilor din inimi frânte Sunt urechi care nu știu cum să asculte E un zgomot ce se aude tot mai tare Pe potecile înguste de prin zare Sunt acele voci care șoptesc înșelătoare Și dispar apoi deodată precum păsări călătoare. Sunt lumini otrăvitoare ce par candele aprinse Joc de umbre trecătoare... de-întuneric prinse...

  Calc pe drumul prăfuit din cetate Praful se ridică în urma pașilor mei timizi Îmi sprijinesc mâinile obosite pe zidul fumuriu Te caut... Te caut cu privirea... Te zăresc cu greu... printre pâlcuri de oameni care Îți sorb grația cuvintelor ce le rostești cu o putere cum nu s-a mai văzut Nu, nu e nicidecum puterea mâniei, dimpotrivă, e puterea iubirii... Îți aud glasul... atât de frumos rostești adevăruri deseori dureroase, cu atâta iubire îmbraci cuvintele Tale Emani atâta eleganță... prin fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare privire adâncită în ochii celor ce Te ascultă Unii Te cred din toată inima, alții doar Te cercetează și caută doar doar vreun motiv să Te provoace la ceartă Dar Tu... Oh... Tu... Nu... Tu nu ești ca ei... Tu nu le răspunzi pe măsura răutății lor ieftine Tu ai o eleganță, o finețe, o delicatețe în purtare, în vorbire Tu ai Cerul în ochii-Ți limpezi... chiar și pentru cei ce scuipă foc din iadul inimilor murdare Tu nu Te cobori atât de jos încât...

 Zilele acestea am fost provocată să creez de mână un jurnal și o ramă foto în nuanțe de primăvară Jurnal legat cu sfoară  Format A5  36 de pagini  Conține un semn de carte din sfoară împletită Preț 35 Lei  Ramă foto  In interiorul ei stă scris un verset din Biblie, o binecuvântare pentru casa în care va poposi  Preț 13 Lei 

În grădină se lăsase o liniște înfiorătoare Eva și apoi Adam îl necinstiseră pe Dumnezeu Strălucirea în care au fost creați s-a stins deodată Rușinea neascultării le-a cuprins inimile, făcându-i să se ascundă de Dumnezeul creator Îmbrăcați în frunze de smochin, au căutat un loc în care să nu poată fi văzuți de El Stăteau tăcuți, cuprinși de frică... Unde ești? A fost prima întrebare care a zguduit plăci tectonice pentru a atinge timpanele celor doi, bărbatul si femeia Este strigătul din răcoarea dimineții care cheamă sufletele moarte la viață Unde ești? Este glasul blând al unui Tată către copiii lui Unde ești? Este vocea Prietenului trădat de prieteni Unde ești? Ascunși printre gunoaie, acoperiți cu frunze de smochin, mestecând mucegai... Îmbrățișați de propriile pofte păcătoase, de mână cu minciuna, adulmecând putregaiul Iată-ne Te-am trădat... Te-am mințit... Te-am înșelat... Te-am lovit direct în inima care ne-a iubit nespus Amăgiți de ticălosul sâsâit care ne-a s...