Fărâme din sufletul meu...

Dacă mă-nedrept cu pași grăbiți spre lumea de păcat Și dacă vezi că sufletul mi-e tot mai tulburat Dacă la Tine cu ochii mei nu o să mai privesc Și vezi că pe cărări străine-ncep să rătăcesc,                                              Nu mă lăsa... De voi uita să îmi ridic privirea către Cer Și dacă vine ziua când nu o să mai sper Și chiar de viitorul mi-ar fi încețoșat Și sufletu-mi s-ar zbate, tot mai apăsat                                              Nu mă lăsa... Și dacă oamenii din jur pe rând m-ar părăsi Sau dacă-n noaptea grea nu Te voi mai găsi Și chiar de-n mine toți cu pietre ar arunca Și dacă eu spre Tine n-oi mai putea urca                                              Nu mă lăsa... Căci... cum ar putea țărâna să strige către Cer Cum aș putea eu, omul, să cred sau să mai sper Cum să mai am puterea să pot a mai visa Și cum, privind spre Tine, să pot a Te chema? De Tu nu Ți-ai întoarce privirea către noi Să Te-ngrijești, Păstorule, de ale Tale oi, N