Fărâme din sufletul meu...

Îi văd pe creștinii din Roma pășind în arenă... împinși cu ură... trași de păr... biciuiți cu putere... târâți prin pământul umed al unei ultime dimineți a vieții lor pe pământ... Îi văd aruncați în mijlocul arenei, pregătiți cu sălbăticie pentru masacrul ce avea să vină... acel spectacol monstruos pe care Roma întreagă îl privea cu sete nespusă, aplaudând și râzând de moartea prin tortură a bieților creștini... Ei... cei numiți "secta lui Cristos"... oamenii care nu s-au închinat lui Nero, marele conducător al Imperiului Roman  Ei... care nu se închinau zeilor romani,  nici statuilor romane... Ei... care se ascundeau de soldații romani în catacombele din Roma... Oamenii simpli care au crezut în Cristos, în moartea Lui pentru păcatele lor,  în învierea Lui, în înălțarea Lui la Ceruri... Oamenii iubiți de Apostolul Pavel, cel arestat și ucis în Roma... pentru aceeași credință... credința în Dumnezeul-Om... Bieții creștini stau acum aruncați în arenă așteptând cu

"Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze. Și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti." Evanghelia după Ioan 12:26 E atât de multă goană după mai mult Oricât am avea, nu ne este niciodată de ajuns Căutăm să avem tot confortul din lume, dar lucrurile se mișcă atât de repede încât mereu rămânem în urmă și mereu ne lipsește ceva... şi continuăm să alergăm după alte lucruri... iar și iar În goana noastră,  pierdem cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat... Cristos, Mântuitorul  Atunci când ne răsfățăm pruncii cu tot mai multe haine și jucării și cu cea mai nouă tehnologie,  nu ne mai apropiem de iesle pentru a-L vedea pe Pruncul mirosind a bălegar Când avem cele mai scumpe mașini cu cele mai noi dotări, nu îl înțelegem pe Mântuitorul care a pășit cu tălpile rănite din cetate în cetate pentru a duce învățăturile cerești la oamenii muritori Și cum am putea avea răbdarea Lui? Când viteza mașinilor noastre întrece

Început de ianuarie Anul acesta face timid primii pași În zare, albul s-a așternut din nou în poiene Acoperișurile zac infrigurate sub alb, iar deasupra lor se inalță pâlcuri de fum purtate de vânt Casele bătrânești amintesc de vremuri de demult, vremuri de război,  de foamete și de sărăcie... Grele vremuri au fost pe atunci Grele vremuri trăim și acum Atunci războaiele erau între țări, acum sunt în multe dintre familii Atunci războaiele erau împotriva creștinilor, acum sunt între creștini Atunci sărăcia era pe plan material, acum e pe plan spiritual Atunci lupta se ducea de la om la om, acum pruncii mărunți cât un fruct necopt sunt uciși cu cruzime de propriile lor mame, încă din pântece... Ah! Grele vremuri trăim! Câtă sărăcie s-a așternut peste poporul Tău,  Dumnezeule! E bătrână de acum credința creștină Poporul Tău Te-a uitat, Dumnezeule! Credința scrisă cu sânge încearcă sa fie spălată cu apă Totuși, Adevărul va rămâne veșnic în picioare! Min