Fărâme din sufletul meu...

Și Ți-am văzut puterea, Doamne În ploaia care ne-ai trimis Și Ți-am văzut mânia, Doamne În grindina ce ne-ai trimis Ne-ai amintit încă o dată Că Tu exiști și ești prea mare Și am văzut natura toată Cum Te ascultă cu onoare Și Te-am simțit tot mai aproape Cum vii să judeci tot pământul Și toți vor fi trimiși departe Toți cei ce n-ascultă Cuvântul Te-aștept cu dor, o, Doamne Sfinte Să vii din Cer să faci dreptate Să Te cobori la noi, Părinte Și să ne judeci după Carte.

Si-am fost și la mormântul tău, bunico Și am udat și florile de pe mormânt Și-mi este tot mai dor de tin' bunico Dar bine că te știu cu Cel ce-i sfânt Ai fost cândva ce sunt eu astăzi Ai fost fărâmă de țărână vie Voi fi și eu ce ești tu astăzi Lut frământat... în groapa cenușie De te-aș vedea, ți-aș povesti de mine Că nu mai știi de anii ce-au trecut Mereu stăteam eu la povești cu tine Dar iată... în curtea veche, rămân tăcut' De tine dorul mă aduce mai aproape Și uneori te caut unde erai cândva Dar totuși tu rămâi așa departe Si deși plină... e goală curtea ta Dar va veni și ziua cea frumoasă Când cu dor noi ne vom revedea Când Tatăl mă va chema acasă Cu dor și bucurie te voi îmbrățișa.

Te-am văzut cum treceai pe potecă prin praf Te-am privit și-am strigat imediat către Tine Am văzut cum călcai și în urmă... doar praf... Dar de atâta mulțime... Tu nu mă auzeai pe mine Te-am auzit cum vorbeai despre casa cerească Și cum chemai toată lumea ca să o locuiască Te-am strigat... oare mă primești acolo și pe mine? Dar de atâta mulțime... Tu nu mă auzeai pe mine Te-am simțit cum fugeai spre Lazăr, Maria și Marta Te-am auzit spunând că doar Tu ești poarta Și dacă prin Tine intrăm, avem viața și adevărul Și Te-am strigat... dar Tu chemai pe Lazăr să lase mormântul Te-am văzut cum urcai spre Golgota... în veșmânt de sânge Te-am privit prin mulțime și am început a plânge Te-am strigat... Isuse, pot oare să Te ajut cumva? Să îți mai alin durerea, să îți dau apă, poate ai bea? Să strig la soldați... în Tine să nu mai dea? Și-ai răspuns blând... Tu, fiică, vino, să ducem amândoi crucea grea...

Departe-mi pare Cerul Când port în piept durere Când nu cunosc misterul Când totul e tăcere Departe-mi pare Cerul Când rana se desface Când port pe umeri greul Când n-am în suflet pace Departe-mi pare Cerul Când nu zăresc lumină Când se sfărâmă eul În haos și ruină Departe-mi pare Cerul Căci Tu îmi pari departe Dar știu... vine tot zi Și după neagra noapte...

Astăzi, de ziua copilului, aș vrea să vă spun că mă simt binecuvântată să vă am pe voi ca părinți... Mulțumesc... pentru timpul petrecut cu mine, pentru joacă și lecții pentru nopțile nedormite când eram bolnavă... și mai mereu eram... pentru zâmbete și încurajări pentru cei șapte ani de-acasă... si chiar mai mulți pentru educația frumoasă și atât de rară în lume... pentru răbdarea pe care puțini părinți o au pentru dragostea arătată mereu... fie cu note mari, fie cu unele mai mici... fie sănătoasă, fie bolnavă pentru scutecele spălate... și multe au mai fost pentru feliile de pizza mâncate împreună seara și pentru feliile de pepene mâncate la umbră în toiul verii pentru toate sacrificiile... și au fost foarte multe pentru multe altele, dar timpul nu îmi ajunge să le mai scriu... Vă iubesc mult! 1 iunie 2020