Fărâme din sufletul meu...

  În întuneric... stă îngropată o sămânță vie De n-ar fi fost acolo, n-ar fi ajuns ce-avea să fie Stă și așteaptă în frig... o rază de lumină Și crede că viața-ntreagă îi este o ruină O, de nu ar fi scăldată în așa singurătate Ar ști că nu e îngropată într-o adâncă moarte Ci pentru înflorire, pentru a vedea lumina Pentru o nouă viață și-a locui grădina. Cu capul stă plecată, cu inima zdrobită Nu mai crede minunea, se simte părăsită Și se agață-n taină de-o veche promisiune Că va fi în lumină... dincolo de tăciune.

  Adevărul... E mai mult decât cuvintele rostite Sunt taine doar în miez de inimă trăite E mai mult decât tot ce s-a scris vreodată E un balsam pe rana care nu e vindecată Adevărul... nu e doar un glas care șoptește Adevărul e Acela care adânc mă prețuiește Nu e supărare, nu e răutate, nici strigare Este Acela singur care-n toate îmi e apărare Adevărul... cel mai scump care s-a scris vreodată A urcat pe deal cu crucea pe umăr purtată M-a iubit și S-a plecat mereu spre mine M-a găsit pierdut, dar m-a primit la Sine.