Fărâme din sufletul meu...

  O, șarpe ascuns prin frumusețea din grădină Pe unde umbli amăgind iar suflete plăpânde Te temi cumplit de judecata care stă să vină Și vrei mai multe suflete-n noroi să se afunde Poate ai uitat... ești doar o biată stârpitură Credeai că mă învingi cu asprimea din privire Ți-a fost capul zdrobit cu o simplă lovitură Și teme-te... căci e aproape a Mielului venire Iti amintesc... tu nu mai ai măcar nici o putere Ai fost învins de tot prin jertfa de pe cruce Tu vii la noi cu sabia, ne minți că-i mângâiere Dar noi suntem ai Lui, Hristosului cel dulce Te lupți iară cu mine, fiară întunecată Dar nu mă poți învinge când viața mi-e curată Eu sunt mireasa Lui, a Celui de pe cruce Și nu-mi trădez Iubirea, oriunde tu m-ai duce. Sunt în pustiu... răcnești iar cu putere Începi să mă ataci și-ncep să simt durere Iar hainele mi-s rupte și carnea mi-e brăzdată Dar înapoia mea! Ai fost învins odată!

  A iubi e mai presus de întâmplare Un simplu om purtând la piept o floare O lacrimă topită pe obraz în revărsare Un dans a două picături de ploaie A iubi e mai presus de întâmplare Nu poți rosti iubirea prin forme de trădare Iubirea nu e talpa ce-apasă până doare Nici șoapta din mulțime 'nălțată prin strigare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea nu te minte, nu stă în nepăsare Iubirea nu rănește, iubirea nu dispare Ci ea se răstignește pe crucea de sub soare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea e balsam pe rana care doare Iubirea-i mângâiere atunci când totul moare Iubirea e doar una prin viața trecătoare.