Fărâme din sufletul meu...

  Murim cam mâine ... și-n urmă ce-am lăsat? Un chip scăldat în lacrimile ce-au picurat în taină O rugăciune spusă cu glasul tremurat Și gânduri îmbrăcate mereu în neagră haină Murim cam mâine ... și-n urmă ce-am lăsat? Răni sufletelor dragi și vorbe ce-au durut O viață care a fost trăită în păcat Cu răutatea crez și numai timp pierdut Murim cam mâine ... și-n urmă ce-am lăsat? O viață prăfuită... de certuri și minciuni În loc de bucurie și având un trai curat Un suflet plin de rău, în loc de rugăciuni.

  Si Te-ai plecat spre noi, fărâme de pământ Și dintr-odată timpul... pare că s-a oprit Și într-un pântec gol, Tu ai suflat Duh Sfânt Tu, Dumnezeu, ca embrion Te-ai făurit Și după luni de zile, veneai biruitor Tu, Împărat al slavei, în lumea de păcat Ca unul dintre noi, Tu, Domnul domnilor Printre dureri amare, născut aur curat Și Ți-a fost ieslea casă, a fost al Tău palat Și Tu, Lumina lumii, în noapte ai coborât Tu ai făcut pământul dar Te-ai făcut sărac Și din Înalt, din slavă, în grajd Te-ai coborât. Tu ne primești la Tine pe toți, pe orișicare Și vin păstori și magi... și vin din depărtare Însă mai marii preoți nu vor să Ți se-nchine Ei, slujitorii Tăi, nu se smeresc la Tine. Să fim cu luare aminte în zi de sărbătoare Să-ngenunchem la iesle, s-aducem osanale Să fim cu luare aminte în zi de sărbătoare S-aducem daruri sfinte-n mireasmă de iertare.

  Tu m-ai făcut din lut, țărână cenușie Și ai rostit spre lutul rece: viață Dar eu mă scurg spre clipa străvezie Sunt doar o umbră în negura de ceață. M-am fărâmat și sunt bucăți căzute Din clipele amare, de greu și de durere Și am ajuns cu buzele tăcute Fără speranță și fără de putere. Sunt cioburi aruncate pe o podea prea rece Petale ofilite din floarea cea uscată Cu vise îngropate prin viața care trece Cu frunzele uscate în noaptea întunecată Dar mă ridic deodată și mă lipesc la loc Și am din nou putere primită ca prin foc M-am reclădit din lacrimi și răni usturătoare Pe-altarul rugăciunii, urcând înspre splendoare. Mi-am înălțat privirea, privesc iară spre Cer Mi-e rădăcina înfiptă în Adevăr, Lumină Mă 'nalț înspre Cetate, pătrund înspre mister Spre Dumnezeul veșnic, eu, bulgăre de tină.