Tu m-ai făcut din lut, țărână cenușie
Și ai rostit spre lutul rece: viață
Dar eu mă scurg spre clipa străvezie
Sunt doar o umbră în negura de ceață.
M-am fărâmat și sunt bucăți căzute
Din clipele amare, de greu și de durere
Și am ajuns cu buzele tăcute
Fără speranță și fără de putere.
Sunt cioburi aruncate pe o podea prea rece
Petale ofilite din floarea cea uscată
Cu vise îngropate prin viața care trece
Cu frunzele uscate în noaptea întunecată
Dar mă ridic deodată și mă lipesc la loc
Și am din nou putere primită ca prin foc
M-am reclădit din lacrimi și răni usturătoare
Pe-altarul rugăciunii, urcând înspre splendoare.
Mi-am înălțat privirea, privesc iară spre Cer
Mi-e rădăcina înfiptă în Adevăr, Lumină
Mă 'nalț înspre Cetate, pătrund înspre mister
Spre Dumnezeul veșnic, eu, bulgăre de tină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu