Treceți la conținutul principal
E o zi de vară...
Soarele strălucește și luminează dealurile
Păsările zboară... caută apă și hrană... îşi fac cuib...
Pădurile din vârf de deal se liniștesc la lumina soarelui și adierea vântului
E liniște...
Doar oamenii fac gălăgie 
Sunt ocupați, aleargă 
Muncesc,  trudesc, luptă 
Sunt oameni...




„Simplificați-vă viața și stresul  va fugi….
Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo și așa mai departe. Iar ca să nu uite ce au de făcut și le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că își mai  aduc aminte cum îi cheamă. Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apa tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale.
De aceea nu află linște și aleargă mereu.”
(Cuviosul Paisie Aghiorâtul)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Hands at work

I wish I could fly I wish I could touch the sky And all the sorrow, all the pain Just... simply... fly away I want You to hold my hand I need You to be my friend Do not ever let me go Instead... take, O Lord, my sorrow Take the broken an repair I will stay on the armchair I will look Your hands that work To renew all that is old. Mâini la lucru Aș vrea să pot zbura Aș vrea să pot atinge cerul Și tot necazul, toată durerea S-ar duce pur și simplu... Vreau ca Tu să mă ții de mână Vreau ca Tu să fii prietenul meu Nu îmi da drumul niciodată În schimb, ia, Doamne, durerea... Ia ce e frânt și repară Eu voi sta pe fotoliu Voi privi mâinile Tale la lucru Pentru a reînnoi tot ce a îmbătrânit...

V Â N T U L

  Cum mi-a bătut iar vântul în grădină Și-a luat cu el și vise frânte-n taină Cum pentru-un ceas nu a mai fost lumină Și întunericul mă acoperise ca o haină Cum mi-a bătut iar vântul în ogradă Și a spulberat în calea lui mai toate Cum peste gard priviri au vrut să vadă Ce se întâmplă... cât încă se mai poate Cum mi-a bătut iar vântul în curtea înflorită Și toate florile mi-au fost căzute la pământ Cum floarea mea deodată a fost zdrobită Dar viață este... și dincolo de un mormânt.

Mai cântă-mi, Doamne...

  Mai cântă-mi, Doamne... la vechea harpă din cetate Când voci străine dau năvală ades pe calea mea Să sune glasul Tău, oceane de-ar străbate Să Te aud pe Tine, oricâte voci timpanul mi-ar răzbate Mai cântă-mi, Doamne... să Te audă spinii din grădină Și temători să cadă la glasul Tău puternic Cântă... să Te audă bine și bobul de neghină Să se usuce îndată... și mort să fie veșnic. Mai cântă-mi, Doamne... De nu Te aud, tot cântă Cu harpa veche... cu cari cântam noi pe câmpie In juru-mi se-aud voci ce pe alte căi mă-avântă Și harpa o aud greu... de parcă nu-mi cânți mie . Mai cântă-mi, Te rog, Doamne... tot ca odinioară Să merg doar după cântul ce sună pe câmpie Să nu ascult de glasuri de lupi ce mă-mpresoară Ci să alerg spre Tine, dincolo de pustie...