Fărâme din sufletul meu...

  Sunt toamnă Cu seri mai ploioase, cu zile însorite Cu adieri de vânt și frunze-ngălbenite Sunt toamnă Cu nopți dulci-amare, cu zile frumoase Cu nuci obosiți, cu flori uscăcioase Sunt toamnă Cu cer albastru și miros de fum Cu vise neîmplinite și făcute scrum Sunt toamnă Cu ceață uneori și gânduri frământate Cu pomi în grădină și roade bogate Sunt toamnă Cu nostalgie, doruri, vise, mere coapte Cu ograda cosită-n livezile toate Sunt toamnă. 

  Ne ducem toți pe drumul fără întoarceri Căci orice început se va sfârși într-o zi Suntem doar călători spre drumul fără întoarceri Căci vom pleca-ntr-o zi de unde am venit Țărâna se va întoarce în lutu-ntunecos Iar sufletul va merge în locul glorios De a urmat pe Domnul, de nu, el va pieri Și în adâncul veșnic cu amar s-o chinui Ne ducem toți pe rând spre veșnicele porți Ne-om pune pașii noștri în rând cu ei, cu toți Și într-o clipă numai, la glasul Celui sfânt Lăsa-vom tot în urmă, plecând de pe pământ.

  A obosit pământul și poartă-n piept durere Și dincolo de zumzet ascunde-n el tăcere Suspină după bine, viață și frumos Dar este ars de soare și-i tare secetos A obosit pământul și rănile îl dor Că-n el e atâta boală și oameni care mor Prea multă viclenie, ură și răzbunare Iar fruntea-i este plină de trudă și sudoare A obosit pământul și strigă, vrea dreptate Așteaptă învierea că-i învelit în moarte Și-n lunga așteptare se roagă neîncetat Să scape de blestem... de boală și păcat A obosit pământul de ploaie și de vânt De anotimpuri frânte, haotice cum sunt De dor după zăpadă, de iarba prea uscată De oameni reci și aspri, de omenirea toată A obosit pământul dar ziua e aproape Când va veni chiar Domnul să judece pe toate Și iată, sus pe nori, deodată se zărește Căci vine după noi Acel ce ne iubește.

  Sunt praf... o moleculă smulsă din țărână Și-am fost frumos alcătuită de olar Un simplu meșteșug... doar din țărână Cu viață pe pământul dulce-amar Sunt frunză... și-s purtată peste tot de vânt Prin anotimpurile toate... cald sau frig Suită pân' la cer, trântită la pământ Dusă de val prin toate sau prin nimic Sunt o petală... iar floarea se usucă sau e vie Depinde ce mai vreme e-n câmpie De e udată, e verde și e frumoasă De e uitată, e arsă și uscăcioasă. Sunt carne, oase, piele, stropi de sânge Dar în adânc sunt doar un suflet îmbrăcat Și oricât de mult țărâna-mi poate plânge Râuri de apă din suflet îmi vor curge... neîncetat.

  Cum pomul după roade se cunoaște Și omul se cunoaște după fapte Și cum în pom vezi de sunt fructe coapte Și-n om zărești ce inima îi poate Cum poate alunul ca să facă pere Sau un măslin ca să rodească mere? Așa nici omul rău n-are putere Să facă ce Dumnezeu îi cere Și cum se poate via să rodească mure Sau din cais să poți culege prune? Așa nici omul bun nu poate spune Cuvintele diavolului... ce-s nebune Și iată omul se cunoaște după fapte Orice ar spune și ar crede despre sine Precum în pom se văd fructele coapte Precum te porți... eu te cunosc pe tine.

  Mireasă... ți-e rochia albă tare prăfuită Așa-ți aștepți tu mirele să vină Cu o haină ca o zdreanță ponosită Făcând din dragostea de El... ruină? Și iată că ți-e rupt acum veșmântul Și albul frământat în nuanțe cenușii Ți-ai încălcat în toate legământul Și ce-ai promis tu ieri, azi nu mai știi De ce privești mereu spre toți străinii Și uiți că tu ai Mirele cel mai frumos? Și-n loc s-aduci lumină întunecimii Faci din lumină... un loc întunecos O, lasă viclenia și fii cu luare aminte Veghează, candela să nu îți fie stinsă Mai toarnă ulei, mai strigă spre morminte Ca toți să fie-n viață și cu făclia aprinsă. Și curățește-ți haina, să fie făr' de pată Și luptă cu-ndrăzneală și fără de rușine Așteaptă Mirele căci va veni odată Și unde este El, te duce și pe tine.

  Ce doruri sfinte prin pustiu mă poartă Sunt doruri scrise-n taină pe-a inimii cărare E-un dor de Cer, de Veșnicie, în ființa toată E-un dor de a păși departe, dincolo de soare. Mi-e dor de Cerul luminat, de bine și frumos De îngeri, de lumină, de bucurii depline De sfinți, de adevăruri și de al meu Cristos De tot ce e senin, mi-e dor, Doamne, de Tine. Mi-e dor de Pavel, Petru, Ioan și Timotei Mi-e dor de toți cei care au fost chemați acasă Mi-e dor de cei ce-s sfinți, sa fiu acol' cu ei Și împreună toți să stăm cu El la masă.