Sunt toamnă
Cu seri mai ploioase, cu zile însorite
Cu adieri de vânt și frunze-ngălbenite
Sunt toamnă
Cu nopți dulci-amare, cu zile frumoase
Cu nuci obosiți, cu flori uscăcioase
Sunt toamnă
Cu cer albastru și miros de fum
Cu vise neîmplinite și făcute scrum
Sunt toamnă
Cu ceață uneori și gânduri frământate
Cu pomi în grădină și roade bogate
Sunt toamnă
Cu nostalgie, doruri, vise, mere coapte
Cu ograda cosită-n livezile toate
Sunt toamnă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu