Mireasă... ți-e rochia albă tare prăfuită
Așa-ți aștepți tu mirele să vină
Cu o haină ca o zdreanță ponosită
Făcând din dragostea de El... ruină?
Și iată că ți-e rupt acum veșmântul
Și albul frământat în nuanțe cenușii
Ți-ai încălcat în toate legământul
Și ce-ai promis tu ieri, azi nu mai știi
De ce privești mereu spre toți străinii
Și uiți că tu ai Mirele cel mai frumos?
Și-n loc s-aduci lumină întunecimii
Faci din lumină... un loc întunecos
O, lasă viclenia și fii cu luare aminte
Veghează, candela să nu îți fie stinsă
Mai toarnă ulei, mai strigă spre morminte
Ca toți să fie-n viață și cu făclia aprinsă.
Și curățește-ți haina, să fie făr' de pată
Și luptă cu-ndrăzneală și fără de rușine
Așteaptă Mirele căci va veni odată
Și unde este El, te duce și pe tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu