Fărâme din sufletul meu...

  Ieri m-am luptat cu lupii în pădure Erau prea mari și răi și fioroși Au încercat ceva din min' să fure Cu colții mari și ochii întunecoşi Și m-am luptat cu vulpile șirete M-au năpădit când nu m-am așteptat Trădare aduc... multe minciuni cochete Pe drumul de venin întunecat Azi mi-au ieșit în cale fiare fioroase Și încolțită am fost deodată de-a lor gheare Mi-au sfâșiat și hainele-mi frumoase Și la pământ au încercat să mă doboare O, Tatăl meu, eu Te zăresc departe Cum vii în ajutor în neagra noapte Și toți vrăjmașii-s pulbere-n pământ Și lupi și vulpi și fiare fioroase Învinse și-ngropate într-un mormânt.

  Sunt prizonierul din celula întunecoasă Ascuns în agonia unor gratii ruginite Cine mă poate ridica din apa mlăștinoasă Când inima și duhul mi-s iară amăgite M-a căutat lumina, să ies din întuneric Dar n-am primit-o-n grabă-n sufletul meu rece M-a căutat iubirea, să-i aflu mângâierea Dar am strigat cu ură ca de la min' să plece M-a căutat răbdarea, să mă ajute-n taină Dar graba mea cea mare nu a putut deschide M-a căutat și pacea, să-mi pună a sa haină Dar tulburarea mare nu i-a putut deschide Și tot așa, lanț după lanț mă împresoară Și trupul mi-l cuprind, precum oceanul marea O, vreau eliberare, cum am avut odinioară Dar oare nu eu însumi am refuzat salvarea?

  O, șarpe ascuns prin frumusețea din grădină Pe unde umbli amăgind iar suflete plăpânde Te temi cumplit de judecata care stă să vină Și vrei mai multe suflete-n noroi să se afunde Poate ai uitat... ești doar o biată stârpitură Credeai că mă învingi cu asprimea din privire Ți-a fost capul zdrobit cu o simplă lovitură Și teme-te... căci e aproape a Mielului venire Iti amintesc... tu nu mai ai măcar nici o putere Ai fost învins de tot prin jertfa de pe cruce Tu vii la noi cu sabia, ne minți că-i mângâiere Dar noi suntem ai Lui, Hristosului cel dulce Te lupți iară cu mine, fiară întunecată Dar nu mă poți învinge când viața mi-e curată Eu sunt mireasa Lui, a Celui de pe cruce Și nu-mi trădez Iubirea, oriunde tu m-ai duce. Sunt în pustiu... răcnești iar cu putere Începi să mă ataci și-ncep să simt durere Iar hainele mi-s rupte și carnea mi-e brăzdată Dar înapoia mea! Ai fost învins odată!

  A iubi e mai presus de întâmplare Un simplu om purtând la piept o floare O lacrimă topită pe obraz în revărsare Un dans a două picături de ploaie A iubi e mai presus de întâmplare Nu poți rosti iubirea prin forme de trădare Iubirea nu e talpa ce-apasă până doare Nici șoapta din mulțime 'nălțată prin strigare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea nu te minte, nu stă în nepăsare Iubirea nu rănește, iubirea nu dispare Ci ea se răstignește pe crucea de sub soare. A iubi e mai presus de întâmplare Iubirea e balsam pe rana care doare Iubirea-i mângâiere atunci când totul moare Iubirea e doar una prin viața trecătoare.

  Undeva într-o odaie... luminată Un biet om cu inima curată Pe podea îngenunchease Chipul... i se luminase Undeva într-o odaie-ntunecată Ascuns pentru patima purtată E un om cu haina greu pătată Inima... nu-i e curată În odaia luminată După ușa încuiată Omul cu lumina-n suflet Poartă pe chip un zâmbet În odaia-ntunecată După ușa încuiată Cel cu inima uscată Are fața încordată Și purtarea vinovată. Omule, care ți-e taina? Cine ești după ușa încuiată? Albă sau murdară-i haina? Îți e inima curată?.. sau pătată?

Sunt întuneric... Dar vreau sa fiu locaș pentru lumină Să fiu mai mult de-un bulgăre de tină Să pot cutreiera din nou vechea Grădină. Sunt neputință... Și port în piept amara suferință Cuprinsă într-un vas de umilință Și coaptă tot mereu cu lacrimi de căință. Sunt slăbiciune... Ascunsă în tot negrul din tăciune Atinsă de stropi de amărăciune Și scoasă afară din această lume. Sunt tăcere... Port gânduri frământate în durere Celule care ustură... mărunte, efemere Și-ntreaga mea ființă devine doar... tăcere.

  Iubirea... în cea mai pură formă Am întâlnit-o în drum spre răstignire Nu e plătită pentru a lucra la normă Ci ea iubește adânc și cu putere Iubirea... în forma cea mai pură S-a așezat pe lemnul crucii grele Mereu e blândă și niciodată dură Ea suferă-n ascuns și în tăcere. Iubirea... mereu greșit e înțeleasă De cei ce nu-i știu adâncimea Ea însă este o împărăteasă Care-și răstigneşte firea Iubirea... nu e răutate, nu e răzbunare Este răbdare-n toate și aduce vindecare Nu e mânie, ură, certuri și cuvinte grele Iubirea e Hristos, ce aduce mângâiere.