Sunt întuneric...
Dar vreau sa fiu locaș pentru lumină
Să fiu mai mult de-un bulgăre de tină
Să pot cutreiera din nou vechea Grădină.
Sunt neputință...
Și port în piept amara suferință
Cuprinsă într-un vas de umilință
Și coaptă tot mereu cu lacrimi de căință.
Sunt slăbiciune...
Ascunsă în tot negrul din tăciune
Atinsă de stropi de amărăciune
Și scoasă afară din această lume.
Sunt tăcere...
Port gânduri frământate în durere
Celule care ustură... mărunte, efemere
Și-ntreaga mea ființă devine doar... tăcere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu