Fărâme din sufletul meu...

  În pas de sărbătoare E decembrie. Freamătul orașului e tot mai zgomotos. Luminile mai mari sau mai mici clipocesc sub lumina blajină a lunii. Soarele înghețat abia își mai conturează razele tremurânde. Zgomotul mașinilor devine asurzitor iar vitrinele magazinelor sunt tot mai stridente, îmbrăcate in culori de tot felul, îngrămădind cât mai multe lucruri. Câțiva fulgi răzleți de nea ne-au vizitat săptămânile acestea, însă s-au scurs rapid lăsând în urma lor dâre de noroi amestecat cu asfalt și frunze uscate. Oamenii... aleargă... aleargă spre o sărbătoare pe care o așteaptă din prag de toamnă. Totul e în mișcare. În miezul acestui maraton, îmi îndrept gândurile spre prima astfel de sărbătoare. Nu, nu a fost cu zăpadă, nici cu vreun cozonac sau cu lumini licărind pe deasupra străzilor. A fost într-un grajd... a fost cu doi oameni simpli care au lăsat Viața să se nască, aducând astfel cele sfinte pe pământ... El, chipul Vieții, a depășit bariere sociale și religioase... pentr...

  E septembrie... cad frunze Și cu ele stropi de ploaie E toamnă... cad frunze Raze rupte dintr-un soare E septembrie... dans de toamnă Natura... nostalgică doamnă Se-înfășoară în uitare Tot ce încă ne mai doare E septembrie... și alte frunze or să mai cadă Și or să se aștearnă tot grăbite prin livadă Le lăsăm... le poartă bucuros în taină vântul Și cu ele fug departe Răni și vise spulberate E septembrie...

  August și miros de nuci și frunze ce încep să cadă Au gust si prunele care s-au copt azi prin ogradă August și lătrat de câine în miez de noapte Au gust și murele ce în sfârșit sunt coapte August și strugurii pregătiți să fie copți Au gust si clipele cu pruncii în miez de nopți August și păpădia ofilită din grădină Au gust momentele care mai vor să vină... August și diminețile de vară Au gust si pepenii mâncați în miez de seară August și mai toate au gust...

I wish I could fly I wish I could touch the sky And all the sorrow, all the pain Just... simply... fly away I want You to hold my hand I need You to be my friend Do not ever let me go Instead... take, O Lord, my sorrow Take the broken an repair I will stay on the armchair I will look Your hands that work To renew all that is old. Mâini la lucru Aș vrea să pot zbura Aș vrea să pot atinge cerul Și tot necazul, toată durerea S-ar duce pur și simplu... Vreau ca Tu să mă ții de mână Vreau ca Tu să fii prietenul meu Nu îmi da drumul niciodată În schimb, ia, Doamne, durerea... Ia ce e frânt și repară Eu voi sta pe fotoliu Voi privi mâinile Tale la lucru Pentru a reînnoi tot ce a îmbătrânit...

  In plimbarea mea prin orașul de asfalt Am zărit nespuse chipuri... suflete din infinit Inimi ticluite-n taină, coborâte din înalt Dar învăluite în tină, ca un duh ce-i adormit Măștile încep să cadă.. deodată la pământ Sunt chipuri de poleială... țesute pe un suflet frânt Fiecare cu o rană, sau mai multe... sângerânde Care nu sunt vindecate, ci ascunse și plăpânde Sunt chipuri ce vor să pară că sunt bine Pe sub bolta azurie de pe dealuri și câmpie Dar în fond ascund sub riduri răni adânci și mari păcate Care sunt nevindecate... nerostite, neiertate Credeau toți că pot să-nșele, să ascundă ce e rău Dar cu taina ta din suflet nu îl minți pe Dumnezeu El cunoaște tot și toate, de cu zori și până-n seară Iar de te ascunzi de mine, masca ta de poleială... n-o să țină... Tot ce ascunzi în întuneric... chip de tină Să nu uiți, ori azi ori mâine... iese la lumină...

  Cum mi-a bătut iar vântul în grădină Și-a luat cu el și vise frânte-n taină Cum pentru-un ceas nu a mai fost lumină Și întunericul mă acoperise ca o haină Cum mi-a bătut iar vântul în ogradă Și a spulberat în calea lui mai toate Cum peste gard priviri au vrut să vadă Ce se întâmplă... cât încă se mai poate Cum mi-a bătut iar vântul în curtea înflorită Și toate florile mi-au fost căzute la pământ Cum floarea mea deodată a fost zdrobită Dar viață este... și dincolo de un mormânt.