Treceți la conținutul principal

Când se așterne ceața în toamna inimii...

Diminețile reci de noiembrie m-au întâmpinat aproape zi după zi cu ceață...

Privind pe fereastră,  zăream dealurile învelite cu aceeași pătură albicioasă care se întindea nelăsând vreo fărâmă de soare să aducă lumină

Așa se întâmplă uneori și în viața noastră... se așterne ceața peste inimă și oricât ne luptăm,  nu reușim să simțim căldura, să vedem Lumina... suntem învăluiți în neputințele noastre, în slăbiciunile noastre...

Cât de greu devine atunci fiecare pas pe care vrem să îl facem, fiecare mișcare a mâinii... încheieturile ne sunt blocate, legate în lanțuri și închise strâns cu lacăte... rămânem încorsetați în propriile gânduri,  temeri, zbateri...

Ne aflăm dintr-odată cu aripile frânte, căzute la pământ, fără putere

Privim văzduhul cu dor de a zbura din nou deasupra celor ce ne-au ținut încorsetați,  fără de bucurie,  fără de liniște în suflet...

Ne uităm apoi către aripile noastre și le vedem căzute la pământ...

Ceața ne-a cuprins fiecare colț al inimii, iar noi rămânem legați,  doborâți, încătușați...

Din adâncul în care ne aflăm strigăm cu putere căutând să vedem Lumina dincolo de perdeaua albă așezată la fereastra inimii...

Ah cum se risipește acum ceața

Cum prin fiecare crăpătură pătrunde câte o rază de Lumină...

Cum se așează din nou bucuria, liniștea...

Mulțumesc,  Mântuitorule drag, pentru că Tu îmi ești Lumina pe cărarea vieții...



"Iisus le-a vorbit din nou și le-a zis: Eu sunt Lumina lumii.  Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric,  ci va avea lumina vieții."
(Evanghelia după Ioan, cap 8) 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveste de toamnă

  E toamnă... după o vreme în care nu am mai modelat în litere gândurile ce le port, iată-mă luând din nou literele și modelând cu ele trăirile mele... E toamnă... Un amestec de cald și frig, de soare, nori și ploaie, de frunze încă verzui și frunze deja uscate și pictate în nuanțe arămii... Într-o toamnă de demult, după ce m-ai țesut minuțios în pântecele mamei mele, m-am născut când lutul meu a prins viață ieșind sângeriu din lutul mamei mele... mă aflu mărunțică în mâinile unui medic ce mă ridică în sus spunându-i mamei mele că are o fată... Într-o toamnă m-am născut din nou când inima mea a tresărit auzind bătăile inimii Tale... și am recunoscut îndată după bătăile inimii Tale ca Tu îmi ești Tată și că atunci, în acel moment, ai lăsat cele 99 de oi ca să mă salvezi pe mine... și de atunci mă tot salvezi... clipă de clipă... Într-o toamnă pruncul meu cel mare a prins viață,  ieșind prin lupte aprigi din lutul meu stors de putere... Într-o altă toamnă,  pruncul meu cel ...

Hands at work

I wish I could fly I wish I could touch the sky And all the sorrow, all the pain Just... simply... fly away I want You to hold my hand I need You to be my friend Do not ever let me go Instead... take, O Lord, my sorrow Take the broken an repair I will stay on the armchair I will look Your hands that work To renew all that is old. Mâini la lucru Aș vrea să pot zbura Aș vrea să pot atinge cerul Și tot necazul, toată durerea S-ar duce pur și simplu... Vreau ca Tu să mă ții de mână Vreau ca Tu să fii prietenul meu Nu îmi da drumul niciodată În schimb, ia, Doamne, durerea... Ia ce e frânt și repară Eu voi sta pe fotoliu Voi privi mâinile Tale la lucru Pentru a reînnoi tot ce a îmbătrânit...

V Â N T U L

  Cum mi-a bătut iar vântul în grădină Și-a luat cu el și vise frânte-n taină Cum pentru-un ceas nu a mai fost lumină Și întunericul mă acoperise ca o haină Cum mi-a bătut iar vântul în ogradă Și a spulberat în calea lui mai toate Cum peste gard priviri au vrut să vadă Ce se întâmplă... cât încă se mai poate Cum mi-a bătut iar vântul în curtea înflorită Și toate florile mi-au fost căzute la pământ Cum floarea mea deodată a fost zdrobită Dar viață este... și dincolo de un mormânt.