Fărâme din sufletul meu...

  În pas de sărbătoare E decembrie. Freamătul orașului e tot mai zgomotos. Luminile mai mari sau mai mici clipocesc sub lumina blajină a lunii. Soarele înghețat abia își mai conturează razele tremurânde. Zgomotul mașinilor devine asurzitor iar vitrinele magazinelor sunt tot mai stridente, îmbrăcate in culori de tot felul, îngrămădind cât mai multe lucruri. Câțiva fulgi răzleți de nea ne-au vizitat săptămânile acestea, însă s-au scurs rapid lăsând în urma lor dâre de noroi amestecat cu asfalt și frunze uscate. Oamenii... aleargă... aleargă spre o sărbătoare pe care o așteaptă din prag de toamnă. Totul e în mișcare. În miezul acestui maraton, îmi îndrept gândurile spre prima astfel de sărbătoare. Nu, nu a fost cu zăpadă, nici cu vreun cozonac sau cu lumini licărind pe deasupra străzilor. A fost într-un grajd... a fost cu doi oameni simpli care au lăsat Viața să se nască, aducând astfel cele sfinte pe pământ... El, chipul Vieții, a depășit bariere sociale și religioase... pentr...

  E septembrie... cad frunze Și cu ele stropi de ploaie E toamnă... cad frunze Raze rupte dintr-un soare E septembrie... dans de toamnă Natura... nostalgică doamnă Se-înfășoară în uitare Tot ce încă ne mai doare E septembrie... și alte frunze or să mai cadă Și or să se aștearnă tot grăbite prin livadă Le lăsăm... le poartă bucuros în taină vântul Și cu ele fug departe Răni și vise spulberate E septembrie...

  August și miros de nuci și frunze ce încep să cadă Au gust si prunele care s-au copt azi prin ogradă August și lătrat de câine în miez de noapte Au gust și murele ce în sfârșit sunt coapte August și strugurii pregătiți să fie copți Au gust si clipele cu pruncii în miez de nopți August și păpădia ofilită din grădină Au gust momentele care mai vor să vină... August și diminețile de vară Au gust si pepenii mâncați în miez de seară August și mai toate au gust...

I wish I could fly I wish I could touch the sky And all the sorrow, all the pain Just... simply... fly away I want You to hold my hand I need You to be my friend Do not ever let me go Instead... take, O Lord, my sorrow Take the broken an repair I will stay on the armchair I will look Your hands that work To renew all that is old. Mâini la lucru Aș vrea să pot zbura Aș vrea să pot atinge cerul Și tot necazul, toată durerea S-ar duce pur și simplu... Vreau ca Tu să mă ții de mână Vreau ca Tu să fii prietenul meu Nu îmi da drumul niciodată În schimb, ia, Doamne, durerea... Ia ce e frânt și repară Eu voi sta pe fotoliu Voi privi mâinile Tale la lucru Pentru a reînnoi tot ce a îmbătrânit...

  In plimbarea mea prin orașul de asfalt Am zărit nespuse chipuri... suflete din infinit Inimi ticluite-n taină, coborâte din înalt Dar învăluite în tină, ca un duh ce-i adormit Măștile încep să cadă.. deodată la pământ Sunt chipuri de poleială... țesute pe un suflet frânt Fiecare cu o rană, sau mai multe... sângerânde Care nu sunt vindecate, ci ascunse și plăpânde Sunt chipuri ce vor să pară că sunt bine Pe sub bolta azurie de pe dealuri și câmpie Dar în fond ascund sub riduri răni adânci și mari păcate Care sunt nevindecate... nerostite, neiertate Credeau toți că pot să-nșele, să ascundă ce e rău Dar cu taina ta din suflet nu îl minți pe Dumnezeu El cunoaște tot și toate, de cu zori și până-n seară Iar de te ascunzi de mine, masca ta de poleială... n-o să țină... Tot ce ascunzi în întuneric... chip de tină Să nu uiți, ori azi ori mâine... iese la lumină...

  Cum mi-a bătut iar vântul în grădină Și-a luat cu el și vise frânte-n taină Cum pentru-un ceas nu a mai fost lumină Și întunericul mă acoperise ca o haină Cum mi-a bătut iar vântul în ogradă Și a spulberat în calea lui mai toate Cum peste gard priviri au vrut să vadă Ce se întâmplă... cât încă se mai poate Cum mi-a bătut iar vântul în curtea înflorită Și toate florile mi-au fost căzute la pământ Cum floarea mea deodată a fost zdrobită Dar viață este... și dincolo de un mormânt.

  Marea de valuri zdrobite de stânci Marea de răni sângerânde... adânci Marea de clipe ce-au fost... efemere Marea de lacrimi ce-au curs în tăcere Marea de scoici aduse la mal Marea de pași rămași pân' la final Marea de vise-ngropate în pământ Marea de ani ce s-au scurs ca prin vânt Marea de stânci uscate de soare Marea de gânduri prin mintea trecătoare Marea de sarcini purtate de-o mamă Marea de nopți de veghere cu seamă Marea cea mare ce mi se așterne în față... învolburată... La glasul Lui se sparge și-o cale apare... deodată...

  Mai cântă-mi, Doamne... la vechea harpă din cetate Când voci străine dau năvală ades pe calea mea Să sune glasul Tău, oceane de-ar străbate Să Te aud pe Tine, oricâte voci timpanul mi-ar răzbate Mai cântă-mi, Doamne... să Te audă spinii din grădină Și temători să cadă la glasul Tău puternic Cântă... să Te audă bine și bobul de neghină Să se usuce îndată... și mort să fie veșnic. Mai cântă-mi, Doamne... De nu Te aud, tot cântă Cu harpa veche... cu cari cântam noi pe câmpie In juru-mi se-aud voci ce pe alte căi mă-avântă Și harpa o aud greu... de parcă nu-mi cânți mie . Mai cântă-mi, Te rog, Doamne... tot ca odinioară Să merg doar după cântul ce sună pe câmpie Să nu ascult de glasuri de lupi ce mă-mpresoară Ci să alerg spre Tine, dincolo de pustie...

Atât de prețioasă... te-ai pierdut pe undeva prin locuri răzlețe O, tu, sublimă cum te știu... ai fost greșit înțeleasă de cei mai mulți Redusă la surogate ieftine... tu care valorezi atât de mult Eleganța ta a fost ucisă în ascuns sub paltonul nudității Grațioasă cum erai, au încercat să îți vândă droguri și să te scaneze cu tatuaje care mai de care O, tu, floare în miresme așa plăcute... te-au învăluit în mirosurile viciilor culese din gunoi și... pare că te-ai ofilit Diamant prețios... mascat sub stocul unor bijuterii de plastic Te-au devalorizat... tu, cea care erai atât de scumpă Au crezut că dacă îți golesc umerii, picioarele și talia... te fac mai frumoasă... Dar nu, nu e așa... și nu ești nicidecum mai frumoasă, acum ești doar... goală Bunele maniere și respectul de sine sunt anulate complet... ascunse în buzunarele unor pantaloni care vor să te strângă să nu poți nici măcar respira... Cuvintele tale pline de farmec sunt acum ignorate de cele vulgare, fără sens, doar...

  Au înflorit salcâmii Dar au și flori de mucegai Și-i cerul albastru și senin Dar se întrevăd și pete gri E iarba verde crud, iarbă de mai Dar sunt și fire aspre, cenușii Sunt flori pe câmp, sunt flori de mai Dar sunt și flori uscate pe câmpii E soare... un soare galben portocal Dar mai și plouă... ploaie de cu picuri gri E cald... se coc și pomii de migdal Dar e și rece uneori... rece și pâlcuri cenușii Ah... care-i anotimpul din câmpie? Ba-i floarea roz, ba-i frunza arămie Ba-i soare portocal, ba-i ploaie cenușie Da' orice ar fi și orice ar mai fi să fie E doar un anotimp... și atâta o să ție...

  Cine ești? Și n-a răspuns nimic Cuvântul De unde vii? Și Calea nu a dat nici un răspuns Minciuna cere adevărul Și Adevărul nu a spus nimic ....................................................................... Cine nu îți înțelege tăcerea, nu îți va înțelege niciodată cuvintele...

  Joc de umbre se arată printre ziduri Sunt dureri care pe chipuri adâncit-au riduri E misterul rănilor din inimi frânte Sunt urechi care nu știu cum să asculte E un zgomot ce se aude tot mai tare Pe potecile înguste de prin zare Sunt acele voci care șoptesc înșelătoare Și dispar apoi deodată precum păsări călătoare. Sunt lumini otrăvitoare ce par candele aprinse Joc de umbre trecătoare... de-întuneric prinse...

  Calc pe drumul prăfuit din cetate Praful se ridică în urma pașilor mei timizi Îmi sprijinesc mâinile obosite pe zidul fumuriu Te caut... Te caut cu privirea... Te zăresc cu greu... printre pâlcuri de oameni care Îți sorb grația cuvintelor ce le rostești cu o putere cum nu s-a mai văzut Nu, nu e nicidecum puterea mâniei, dimpotrivă, e puterea iubirii... Îți aud glasul... atât de frumos rostești adevăruri deseori dureroase, cu atâta iubire îmbraci cuvintele Tale Emani atâta eleganță... prin fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare privire adâncită în ochii celor ce Te ascultă Unii Te cred din toată inima, alții doar Te cercetează și caută doar doar vreun motiv să Te provoace la ceartă Dar Tu... Oh... Tu... Nu... Tu nu ești ca ei... Tu nu le răspunzi pe măsura răutății lor ieftine Tu ai o eleganță, o finețe, o delicatețe în purtare, în vorbire Tu ai Cerul în ochii-Ți limpezi... chiar și pentru cei ce scuipă foc din iadul inimilor murdare Tu nu Te cobori atât de jos încât...

 Zilele acestea am fost provocată să creez de mână un jurnal și o ramă foto în nuanțe de primăvară Jurnal legat cu sfoară  Format A5  36 de pagini  Conține un semn de carte din sfoară împletită Preț 35 Lei  Ramă foto  In interiorul ei stă scris un verset din Biblie, o binecuvântare pentru casa în care va poposi  Preț 13 Lei 

În grădină se lăsase o liniște înfiorătoare Eva și apoi Adam îl necinstiseră pe Dumnezeu Strălucirea în care au fost creați s-a stins deodată Rușinea neascultării le-a cuprins inimile, făcându-i să se ascundă de Dumnezeul creator Îmbrăcați în frunze de smochin, au căutat un loc în care să nu poată fi văzuți de El Stăteau tăcuți, cuprinși de frică... Unde ești? A fost prima întrebare care a zguduit plăci tectonice pentru a atinge timpanele celor doi, bărbatul si femeia Este strigătul din răcoarea dimineții care cheamă sufletele moarte la viață Unde ești? Este glasul blând al unui Tată către copiii lui Unde ești? Este vocea Prietenului trădat de prieteni Unde ești? Ascunși printre gunoaie, acoperiți cu frunze de smochin, mestecând mucegai... Îmbrățișați de propriile pofte păcătoase, de mână cu minciuna, adulmecând putregaiul Iată-ne Te-am trădat... Te-am mințit... Te-am înșelat... Te-am lovit direct în inima care ne-a iubit nespus Amăgiți de ticălosul sâsâit care ne-a s...

 Zilele acestea am lucrat la câteva         lucruri de mână Am luat cartoane, coli, sfori și mi-am lăsat mâinile să se exprime liber Au ieșit următoarele lucruri Borcane cu 20 de versete  Prețul unui borcan este de 15 lei  Rame cu versete biblice  Prețul unei rame este de 13 lei  Desenul este creat de mână  Jurnal cusut cu sfoară  In el putem așterne gânduri, amintiri  Între foi stau așezate foi de calc, astfel se pot lipi și poze  Jurnalul are atașat și un semn de carte creat din sfori  Prețul acestuia este de 35 lei 

  Mă trec ușor... cu ticăit de ceas ca un ecou în noapte Momente pendulate, rostite printre șoapte Cu fiecare clipă de Cer sunt mai aproape Iar lutul de țărâna în care se va-ntoarce Durerea îmi e umbra ce aievea m-a purtat Iar pe sub pleoape am picuri de lacrimi care cad Am cicatrici pe suflet... Sunt răni ce au fost cusute Mă bucur că vor trece... Multe mi-au fost făcute Nu vindecă nici timpul durerea usturătoare Nu vindecă nici omul ce stă în nepăsare Doar Dumnezeu mai poate a mă vindeca A pune un balsam, a coase rana grea. Nu-mi pare rău de greul pe care am îndurat Mi-a fost dată și mie o cruce de purtat Sunt doar un lut ce-și poartă crucea în spinare Cu inima cusută... pe răni usturătoare.

Viața noastră e plină cu de toate Din pruncie până la căruntețea noastră traversăm viața cu toate formele ei de relief Trecem prin văi adânci, urcăm munți înalți, înotăm printre valurile mării, străbatem poteci deluroase, ne uscăm prin deșert Toate anotimpurile ne traversează viața Suntem bulgări de lut ciopliți de vântul de toamnă, frigul ascuțit al iernii, ploile de primăvară si seceta verii Suntem un amestec amețitor de lut și suflet Un lut cuprinzător de celule care îmbătrânesc și mor Și un suflet plăpând ca un abur Suntem trecuți prin furtuni, zăpezi, vânt puternic, secetă, ploi, tornade, cutremure Și suntem copți ca merele în cuptorul încins Suntem nimic și suntem de toate Suntem viață și suntem moarte Si în toată strădania aceasta pentru a viețui, avem un Împărat care domnește peste toate Care ne iubește cu o iubire veșnică Și care ne poartă... până la ultima suflare... și apoi ne îmbrățișează... veșnic 'până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Același, până la că...